Plasticul in cifre

PLASTICUL ÎN CIFRE sau CRIZA GLOBALĂ A POLUĂRII CU PLASTIC

• Zilnic, 8 milioane de bucăți de plastic ajung în oceane → între 4,8 și 12,7 milioane de tone de plastic anual.
• Este echivalentul unui camion de gunoi plin cu plastic aruncat în ocean în fiecare minut.
• Din cantitatea totală de materiale plastice trimise la depozitele de deșeuri, 79% ajunge în oceane, mai puțin de 10% este reciclat și 12% este incinerat.
• 25 trilioane de macroplastice și 51 de trilioane de microplastice ajung în oceane.
• 269.000 de tone de plastic plutesc la suprafața oceanelor → echivalează cu 1345 de balene albastre.
• Se preconizează că această cantitate de mase plastice va crește de 10 ori în următorii 5 ani.

Sursa: https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/STUD/2020/658279/IPOL_STU(2020)658279_EN.pdf

În funcție de dimensiune, se poate discuta de plastic, microplastic (particule sintetice de polimer cu diametre de 0,1-5 μm) și nanoplastic, acestea fiind de asemenea clasificate în funcție de sursă în primare și secundare. Conform Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și recomandării Comisiei Europene privind definirea nanomaterialelor, în categoria nanoplasticelor pot fi incluse particulele cu dimensiuni cuprinse între 0,001 și 0,1 μm ( EFSA, 2016, Comisia Europeană, 2011).

Microplasticele primare sunt materiale plastice eliberate direct în mediu sub formă de particule mici. Acestea sunt deliberat produse la dimensiune milimetrică sau submilimetrică și pot fi găsite în numeroase articole de uz domestic, inclusiv în produsele de igienă personală (produsele de curățare a feței și corpului, pastă de dinți, creme exfoliante) sau în medicamente (sunt folosite ca vectori). De asemenea, pot proveni din abraziunea obiectelor mari din plastic în timpul fabricației, utilizării sau întreținerii (eroziunea anvelopelor în contact cu carosabilul sau abraziunea textilelor sintetice în timpul spălării). Se estimează că reprezintă între 15-31% din microplasticele din oceane.

Microplasticele secundare rezultă din fragmentarea particulelor de plastic mai mari sub acțiunea unor factori fizici, chimici sau biologici. Acestea reprezintă 69-81% din microplasticele din oceane. Rata de descompunere a plasticului variază de obicei între 500 și 600 de ani, în funcție de tip, astfel că în prezent se poate discuta doar de fragmentare – adică nici un plastic produs până în prezent nu s-a descompus.

Nanoplasticele primare includ particule găsite în produse precum vopsele, adezivi și electronice. De asemenea, diferite activități – tăierea termică a polistirenului sau a clorurii de polivinil, imprimarea 3D au ca rezultat eliberarea de nanoparticule. 
Nanoplasticele secundare se formează prin fragmentarea microplasticelor. Mecanismul exact prin care se produce fragmentarea nu este în totalitate elucidat, deși la nivel experimental s-a demonstrat rolul radiației UV, oxidării termice, abraziunii mecanice și hidrolizei.