Despre plasticul din apă

Este un fapt îndeobște cunoscut: DEȘEURILE DE PLASTIC NU DISPAR ci se concentrează din ce în ce în ce mai mult în natură, afectând mediul înconjurător.
Acestea pot ajunge în organismul uman pe două căi: prin consumul de pește și prin apa de băut (*).
1. Prin consumul de pește
- indiferent de tip (**), mare parte din deșeurile de plastic ajunge la un moment dat în râuri și în lacuri;
- sub acțiunea continuă a apei și a radiației ultraviolete (fotodegradare) plasticul se dezintegrează în particule din ce în ce mai mici – procesul este numit fragmentare - rezultând așa numitele microplastice, pe care peștii, confundându-le cu hrană, le ingerează. Aceste microparticule sunt un fel de ”junk food” pentru pești iar cercetătorii susțin că plasticul elimină în organismul lor substanțe cu impact major asupra sănătății, cu precădere asupra sistemului endocrin și a creierului.
2. Prin consumul de apă de la robinet
- (multe din) apele de suprafață sunt folosite ca sursă de apă (numită apă brută) pentru producerea de apă potabilă în stațiile de tratare ;
- tehnologia actuală de tratare a apei brute din stațiile de apă nu include trepte de tratare pentru înlăturarea microparticulelor de plastic. Acest „neajuns” este cauzat de lipsa unor reglementări și proceduri din legislația în vigoare privind apa potabilă;
- legislația actuală românească (LEGEA 458/2002 (r)) și europeană (DIRECTIVA CE 93/83) în domeniul apei potabile nu cuprind date ( valori de referință/limită maximă admisă ) referitoare la microparticulele de plastic, acestea nefiind determinabile/determinate ca parametru chimic ce ar trebui identificat și eliminat din apa de la robinetul consumatorului. 

Credeți că soluția este apa îmbuteliată? Da, poate dacă este în sticlă!

Un studiu despre apa îmbuteliată arată că aproape toată conţine microparticule de plastic. Oamenii de știință au concluzionat că apa îmbuteliată conține o cantitate de plastic de cel puțin două ori mai mare decât apa de la robinet. Cel mai întâlnit tip de plastic din sticlele cu apă este polipropilena, folosită în fabricarea capacului.

Probabil, o soluție este utilizarea apei de profunzime ca sursă de apă potabilă. De cele mai multe ori, însă, sursele de adâncime nu pot asigura întregul necesar de apă al unei comunități. Grav este însă faptul că de cele mai multe ori pânza freatică este poluată chimic cu compuși toxici ca amoniu, azotați, azotiți, etc, a căror îndepărtare crește foarte mult costurile sistemului de tratare, iar consumată ca atare poate duce la îmbolnăviri grave, care se pot solda chiar cu deces (boala albastră a copiilor).

Prin consumul de pește provenit din râuri poluate cu plastic ori prin ingerarea apei de la robinet, microplasticele ajung în organismul uman; probabil o parte tranzitează sistemul digestiv și sunt eliminate; de asemenea probabil, o altă parte trece în fluxul sanguin și de aici în celulele diverselor țesuturi. Fiecare tip de plastic are un impact potențial (foarte probabil negativ) asupra sănătății umane, cunoscut sau (încă) necunoscut.
__________________________________________________________________
(*) Mai există și alte căi de intrare din alte surse (de pildă microfibrele din
îmbrăcămimte), dar pentru scopul articolului, respectiv plasticul din apă și
impactul asupra organismului uman, cele două menționate sunt relevante.
(**) Tereftalat de polietilenă (PET); Polietilenă de înaltă densitate (HDPE);
Clorură de polivinil (PVC); Polietilenă de joasă densitate (LDPE); Polipropilenă
(PP); Polietilenă (PE); Altele